Navigare rapida pe judete

Cauta Oportunitati de investitii in Romania
Urmareste ultimele primarii inscrise
Ministerul Dezvoltării şi Turismului va plăti 2 milioane de lei companiei IBM pentru un program de numărat turiştii din hoteluri
Compania IBM România a câştigat o licitaţie organizată de MDRT pentru realizarea unui program electronic destinat evidenţierii numarului de turişti cazaţi în hotelurile şi pensiunile din ţară, şi combaterii evaziunii fiscale, valoarea contractului fiind de 2 milioane de lei, inclusiv TVA.
Potrivit unui anunţ al MDRT, la atribuirea contractului s-a ţinut cont de oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic.
Finanţarea contractului este asigurată din fonduri comunitare.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat în mai multe rânduri că vrea să implementeze un soft în unităţile de cazare din ţară, astfel încât să fie cunoscut, în orice moment, numărul de turişti.
În mai multe rânduri, între estimările autorităţilor din turism privind numărul de persoane cazate în hoteluri în sezonul estival sau pentru perioada unui întreg an şi cele ale hotelierilor au existat mari diferenţe.
De fiecare dată, autorităţile au raportat mai mulţi turişti decât au reuşit să numere hotelierii şi agenţiile.
Chiar dacă hotelierii şi agenţiile de turism susţin că turismul intern a scăzut cu 20% în acest an, potrivit ultimelor date ale INS numărul turiştilor cazaţi în unităţile de profil din România a crescut în primele cinci luni ale anului cu 9,9% faţă de perioada similară din anul trecut, la 2,14 milioane, din care un sfert au fost turişti străini.
Sursa: Mediafax.
Linkuri Utile
» Impozitul pe venit»Taxa pe drum
»Impozitatea Societatilor comerciale
»Constitutia Romaniei
»Legile si procesul Legislativ
»Legea fondului funciar
»Legea cultelor
»Aeroporturi si companii aeriene
»Autogari
»Autocare din Romania - Curse internationale
» Microbuze, autobuze si firme ce ofera calatorii curse interne
» Prefixe nationale si internationale
» Companii Taxi
» Mersul trenurilor
» Dealeri auto din Romania
» Agentii de turism
» Hoteluri
» Firme de rent-a-car
» Harta Romania, harti online, harti din toata lumea
» Coduri postale
»CNPAS Sistemul Public de Pensii
» Casa Nationala de Asigurari de Sanatate
» Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca
» Guvernul Romaniei
» Accesare Fonduri Europene




